Retezat…cu ochi albaștri. Prima zi

Disclaimer: Pozele sunt din 2008, când am parcurs exact același traseu, în același sens. Acum nu am avut niciun aparat de fotografiat cu noi, așa că am stocat totul pe retină.

După opt (sau nouă?) ani, am ajuns din nou în locul care mi-a rămas atât de drag, încât am visat la el vară de vară. Muntele cu ochi albaștri nu se lasă ușor descoperit, traseele nu-s neapărat scurte sau dintre cele mai ușoare, dar priveliștile deosebite merită fiecare respirație greoaie, fiecare crampă musculară de după și fiecare clipă de dependență de supa instant Rollton.

Am revizitat Retezatul acum, la început de toamnă, într-un septembrie care semăna mai mult cu un august prelungit peste așteptările omenești. Pe 9 am urcat, pe 11 am coborât… Timp scurt, prea scurt pentru tot ce are muntele ăsta de oferit.

Participanți: subsemnata, el (Costi) și super-cățelușa Alicia

Traseu: Cârnic – cascada Lolaia – cabana Gențiana – Lacul Pietrele – Curmătura Bucurei – Lacul Bucura

Traseul din prima zi a fost destul de lung – am lăsat mașina la Cârnic, în fața Cabanei Cascada, după care am pornit în sus, pe Valea Pietrele. După cum îi spune și numele, valea asta arată ca poteca făcută de Hansel și Gretel, numai că, în loc de firimituri, găsim pietre și/sau bolovani pe întreg traseul. Am poposit la cascada Lolaia (nu se poate fără!), după care am plecat tot în sus, către Gențiana, urmând drumul pietruit care șerpuiește la început foarte domol, apoi mai hotărât, iar în final de-a dreptul serios, pentru ca apoi să intre în pădure. O pădure desprinsă din povești, cu brazi înalți și parfumați, pământ acoperit de mușchi moale și veșnicul râu, care se prăvale în cascade mai mari sau mici către alte locuri, mai puțin muntoase. Și cu un marcaj ușor confuz în prima parte 🙂

dsc04523

După ce am dibuit și drumul cel corect, ne-am plimbat cu drag prin răcoarea și întunecimea pădurii, până când am reîntâlnit veșnicele pietre de pe Valea Pietrele. De aici până la Gențiana nu mai e mult, dar urcușul devine mai serios și căldura parcă mai apăsătoare decât ne-am fi așteptat. Cabana ne aștepta exact ca acum nouă ani, în poienița cu același nume, străjuită de aceiași versanți… Am luat și micul dejun, adică vreo doi, trei biscuiți (era aproape ora 4 după amiaza) și am pornit din nou la drum.

De aici în sus…pietre, bolovani, pietre, pietre-n cale, mereu pietre, jnepeni și soare. Noi doi am săltat mai ușor sau mai greu peste obstacole, cățelul s-a descurcat admirabil și a învățat mersul de căpriță neagră și am ajuns și la Lacul Pietrele. Pauza a fost scurtă, prea scurtă, dar era deja târziu și nu voiam să ajungem la Bucura pe întuneric. După întâlnirea Aliciei cu o altă cățelusă – întâlnire soldată cu vreo cinci minute de joacă și încă cinci minute de chin spre a le despărți – am început urcarea spre Curmătura Bucurei. Întâi ușor, după care puțin mai greu, după care…oboseala acumulată, precum și lunile de pauză și-au spus cuvântul și fiecare respirație se simțea ca ultima.

dsc04628

De la mine, mă așteptam, fiindca n-am fost niciodată o campioană, dar văzându-l pe el așa obosit, mi-am zis că trebuie să adun fiecare părticică de energie rămasă ca să mă încurajez și pe mine și pe el și cățelușa. Până la urmă, după vreo 30 de minute (exact cum știam!), am ajuns sus, în creastă, unde am stat vreo două, trei minute și am început coborârea spre lac.

dsc04649

Deznodământul primei seri a fost așa cum l-am așteptat – am pus cortul pe lumină, am făcut mâncare tot pe lumină și am adormit apoi devreme, ca să ne refacem pentru ziua următoare, când urma să facem încă un traseu.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s