Copiii…

Îi învățăm cum să fie puternici, dar nu şi cum să gestioneze momentele când nu se simt deloc aşa.

Le construim caracterul astfel încât să se apropie de ceea ce noi, adulţii, considerăm ca fiind cea mai potrivită variantă pentru “lumea în care trăim”, uitând, însă, că “lumea” asta, realitatea noastră, nu e doar ceva pe care îl percepem 100% obiectiv – dimpotrivă, alterăm realitatea în funcţie de de propriile noastre neputinţe, în funcție de aşteptări, de frustrări, în funcție de oamenii care ne-au format şi în funcție de proiecțiile în viitor.

Ne învățăm copiii să ceară, să aibă, dar nu şi să împartă, crezând că asta e o cale de a cultiva asertivitatea şi simţul proprietății. Să îi învățăm să nu fie legați de lucruri pare o filosofie în dezacord cu lumea pe care noi o percepem ca fiind “materialistă”, în care “doar banii contează”, în care reuşeşte doar cine dă cel mai tare din coate şi calcă pe cadavre. Realizăm oare că vrem să creştem nişte adulți care să se lase modelați de circumstanțe? Noi creem realitatea, societatea şi lumea şi, în loc să creştem copii care să învețe să ne absoarbă tarele, am putea să creştem copii care să transforme lumea, care să facă din răutate, nepotism, individualism şi agresivitate excepția, nu regula.

Le spunem copiilor noştri mai des cât îi iubim, le mărturisim că sunt tot universul nostru, că viața noastră e minunată de când au venit ei, fără să realizăm că le punem pe umeri povara fericirii noastre, că le transmitem, subtextual, faptul că ei trebuie să fie ca să ne împlinească pe noi. Ori fericirea noastră nu ar trebui să depindă de ei, ci, în primul rând, de noi, de omul dinăuntru.

Avem nevoie de o schimbare de paradigmă şi mi-ar plăcea să cred că se va întâmpla, că vom lua, în sfârşit, în serios vorba aceea cu “fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.

Vreau să nu mai văd copii care se chinuie să fie puternici, vreau să văd copii care nu se simt prost pentru că plâng, vreau să văd copii care sunt învățați că în noi, în ei, există şi calități şi defecte, şi putințe şi neputințe şi că vom fi mai buni abia atunci când vom accepta că nu suntem şi nu putem fi perfecți.