From time to time

20170909_152052

Mi se mai coc
Lângă urechi
Astăzi perechi,
Mâine deloc
Cireșe dulci
Copilărești

Toamna. Toamna. Toamna. E…toamnă. E anotimpul depresiilor, iubirilor ratate, anotimpul fără drum (fie el înainte sau înapoi), cu vise lungi și pline de anxietăți. E anotimpul în care abia aștept să vină vara, parcă aș vrea să sar peste zăpadă și peste primăvara capricioasă așa ca mine. Vântul e înghețat, soarele e acolo, sus, dar căldura lui n-ajunge până la mine. Mă enervează oamenii fericiți, mă enervează culorile frumoase ale copacilor și vreau să dispară toată lumea. Mă disperă setea mea nepotolită pentru jazz și blues și pentru Beth Hart și cele mai deprimante cântece ale ei. Nu știu ce să fac ca să îmi îndes mai bine căștile-n urechi!

Asta aș fi scris în fiecare an în perioada asta a anului. De vreo trei ori, chiar am făcut-o, însă fără prea mare succes terapeutic, așa că pur și simplu m-am întors în starea în care urăsc gutuile.

Anul ăsta e diferit. Toamna e frumoasă. Am văzut atâtea culori, am văzut atâtea motive de fericire și am simțit atâta soare cald pe piele, încât am și uitat de non-iubirea mea pentru anotimpul ăsta. Nu mai urăsc gutuile (dar merele înca nu îmi plac), și nu mă mai deranjează diminețile reci și serile înghețate.

Nici măcar nu mai vreau să sar peste iarnă, abia o aștept! Vreau să ningă, să se blocheze drumurile, să intru în zăpadă până la brâu pe drumul spre Diham, să caut disperată un sac, o sacoșă mare, orice!, absolut orice care alunecă pe deal, să tremur cu o cană de vin fiert în mână (vin pe care oricum nu-l beau, fiindcă nu prea mi-e pe plac). Știu deja că o să revăd pentru a mia oară pozele din iarna suedeză pe care am petrecut-o acum ceva ani (aurora boreală, glögg, univeristatea din pădure, Jul, jul, strålande jul, concertul de orgă, Eshan, Mariia, Marsala, Mitchell și Rob) și o să împodobesc bradul cu entuziasmul unui copil de cel mult 5 ani.

Timpul nu stă pe loc. Trece, merge, zboară, uneori ca vântul, alteori ca gândul, de cele mai multe ori ca pasiunile mele trecătoare. Și cred că în sfârșit am învățat să accept asta. Vorba aceea, peste tot ce îmi spui și-am să-ți spun / va ninge, va ninge.

[…]

Cu ochii-nchiși
Tu încă-aduni
Luni și cu marți
Și joi cu vineri
De anii tineri
Să mă desparți
Tu încă ești
Ca și atunci

(Ana Blandiana)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s